Budapesta, 7 august 2009
Dragă Emilia,

Când a sunat alarma telefonului, l-ai azvârlit de perete. Te-ai încruntat, ai ţinut preţ de 3 secunde perna în braţe, te-ai uitat în dreapta ta. M-ai sărutat în colţul gurii şi te-ai dus încruntată la baie. Te-ai spălat pe dinţi şi pe faţă, apoi ai stat 10 minute să te gândeşti cu ce te îmbraci. Ţi-ai pus cămaşa mea şi te-ai dus la bucătărie. Îţi aprinzi o ţigară şi îţi torni în cana mea preferată nişte cafea rece de aseară.Tai nişte pâine veche şi o pui la prăjit, poate aşa nu vei mai simţi gustul rău pe care îl acoperi cu unt şi cu sare. Fumezi atât de însetată din ţigara ta amară, la fel ca şi zâmbetul tău. Ţi-e frig, dar nu vrei să te duci să îţi pui pulover. Preferi să stai aşa, în fund pe jos, cu hainele mele pe tine şi părul ud, te uiţi la mine cu ochii larg deschişi şi ţi-am lăsat pe buze sărutul acela care ţi-a frânt inima în momentul în care am ieşit pe uşă. Abia după ce ai fost sigură că am plecat şi că nu mă întorc după ceva uitat ţi-a curs o lacrimă, dar pe care ai şters-o ruşinată, te-ai ridicat şi ai rămas serioasă. Ţi-ai petrecut ziua aceea la birou, apoi la o bere la cafeneua noastră din colţ. Când te-ai întors şi erau luminile stinse şi în casă era linişte, te-ai dus şi ţi-ai aprins o ţigară din pachetul meu uitat intenţionat pe blatul de bucătărie. Atunci ai spart vaza cu flori de pe măsuţă. Şi ai aruncat cu pachetul meu de ţigări în perete. Dar după ce te-ai prăbuşit, te-ai dezbrăcat complet şi ţi-ai pus doar jacheta mea. Te-ai aruncat pe canapea şi m-ai aşteptat pe mine. Ai adormit suspinând, aşteptând. Dimineaţa alarma n-a mai sunat. Şi eu tot nu eram. Zilele trec greu fără mine, şi ştiu cât îţi e de greu. Ţi-ai făcut singură cafea, mi-ai fumat ţigările, deşi aveai şi tu, ţi-ai pus cravata mea, te-ai dat cu parfumul meu, mi-ai citit cartea de pe noptieră, ai dormit pe partea mea, cu perna mea în braţe.
Eşti atât de frumoasă când plângi singură, eşti atât de sinceră când fumezi, eşti atât de inteligentă când îmi vorbeşti, eşti atât de iubitoare când am o zi proastă, eşti atât de atentă când găteşti. Mi-aş dori să fiu cu tine acum, să intru în casă şi tu să plângi, să dai în mine ca apoi să mă săruţi, să mă îmbrăţişezi, să mă iubeşti, să faci toate lucrurile pe care numai tu le ştii, să te superi şi apoi să râzi, să îmi spui că ţi-a fost dor de mine şi apoi să pleci din cameră, să te ascunzi de mine şi să te găsesc abia în inima mea.
Dar nu sunt acum cu tine. Şi tu eşti îmbrăcată în mine, şi plângi pentru mine, mă aştepţi în fiecare seară pentru că ştii că mă întorc, mereu mă întorc la tine. Numai în tine văd ziua de mâine şi numai cu tine îmi doresc dimineaţa.
Am să mă întorc la tine într-o zi şi am să te iubesc aşa cum n-am făcut-o niciodată şi aşa cum meriţi tu să fii iubită. Am să te iubesc, Emilia, şi ai să fii mama copiilor mei şi am să te părăsesc mereu, pentru că tu eşti singura la care mă voi întoarce vreodată.


Cătălin