Tuesday 15 September 2009

Superioritatea naturii în faţa omului

Recunosc, am avut o perioadă destul de lungă în care nu ştiam să fiu altfel decât superficială. Dar într-un fel am o scuză, oamenii n-au fost niciodată îngăduitori cu cei ce erau dispuşi să se deschidă. Din cauza asta cred că n-am scris niciodată ceva din inimă, mereu scriam poveştile celorlalţi, descriam lumea prin ochii lor, pompam sângele prin inimile lor în venele mele, respiram aerul prin plămânii lor şi simţeam prin ei. Mă detaşam de mine astfel încât să nu îmi scape vreun strop de suflet printre rândurile pe care le scriam, aşa nimeni nu ar fi reuşit să mă citească cu adevărat, deci nu îmi găsea nimeni punctele slabe, deci nu mă ataca nimeni acolo unde eram vulnerabilă. Dar atunci de ce mai scriam? Nu spuneam nimic cu adevărat pentru că nu credeam mereu în ceea ce scriam. Ieşea falsul la suprafaţă, iar curând aveam să rămân cu niciun subiect de scris, cu niciun fel de inspiraţie de natură exterioară.
Dar motivele sunt agregate biologic - de natură, adică. Şi cum eram suficient de motivată să îmi găsesc adevărata sursă de inspiraţie pentru a-mi satisface pofta de a scrie, am avut o revelaţie, să-i spunem, mi-am dat seama că ar trebui să încep să descriu lumea şi prin ochii mei, să pompez sânge şi cu inima mea, să respir şi prin plămânii mei şi să simt prin mine.
Natura, draga de ea , este pretutindeni, este şi în noi, oricât ar încerca unii să contrazică. Ne controlează pe toţi şi are grijă să existe permanent un echilibru.
Ce sens ar fi avut să mă ascund printre nişte cuvinte care nu erau decât o înşiruire de litere ce nu spuneau nimic, de fapt? Un scriitor adevărat scrie printre rânduri, este ca un cadavru pe masa de autopsie, te lasă să vezi fiecare părticică din interiorul lui. Ce rost mai are să cauţi fericirea, dragostea absolută şi împlinirea dacă nu eşti dispus să rişti? Am descoperit - şi ce bine că suficient de devreme - că riscul cel mai mare este acela de a nu-ţi asuma riscuri.
Tu n-ai decât să fii o victimă a regulilor societăţii şi a nesiguranţei altora, să faci ce vor ei să faci. Te consideri cu mult mai inteligent decât ceilalţi însă niciodată nu ai reuşit să dovedeşti decât contrariul, fiindu-ţi atât de teamă de propria persoană şi de propriile gânduri şi sentimente încât preferi să faci ce spun ceilalţi decât să fii sigur pe tine şi pe ceea ce îţi doreşti de fapt. Evoluţia ta reală cred că va fi atunci când îţi vei da seama de dispreţul şi mila din ochii celui din oglindă.
De acum încolo voi risca pe cât se poate de mult, pe ideea "n-am chiar aşa de multe de pierdut acum" şi voi păşi mai cu tupeu pe drumul către infinitul acela pe care unii îl numesc ideal.

If you can keep your head when all about you
Are losing theirs and blaming it on you;
If you can trust yourself when all men doubt you,
But make allowance for their doubting too;
If you can wait and not be tired by waiting,
Or, being lied about, don’t deal in lies,
Or, being hated, don’t give way to hating,
And yet don’t look too good, nor talk too wise;

If you can dream – and not make dreams your master;
If you can think – and not make thoughts your aim;
If you can meet with triumph and disaster
And treat those two imposters just the same;
If you can bear to hear the truth you’ve spoken
Twisted by knaves to make a trap for fools,
Or watch the things you gave your life to broken,
And stoop and build ‘em up with wornout tools;

If you can make one heap of all your winnings
And risk it on one turn of pitch-and-toss,
And lose, and start again at your beginnings
And never breath a word about your loss;
If you can force your heart and nerve and sinew
To serve your turn long after they are gone,
And so hold on when there is nothing in you
Except the Will which says to them: “Hold on”;

If you can talk with crowds and keep your virtue,
Or walk with kings – nor lose the common touch;
If neither foes nor loving friends can hurt you;
If all men count with you, but none too much;
If you can fill the unforgiving minute
With sixty seconds’ worth of distance run -
Yours is the Earth and everything that’s in it,
And – which is more – you’ll be a Man my son!


9 comments:

  1. "Nesigura", cunoscuta pe numele ei real: Politicoasa16 September 2009 at 20:11

    Bonjour, Mademoiselle Bonjour!
    Ti-as ura succes in atingerea idealului, insa asa cum ai observat foarte bine si tu, ar trebui sa pasesti la infinit pentru asta. Iar cum infinitul e un fel de rai in cazul asta (nimeni nu cunoaste pe nimeni care sa fi ajuns acolo si sa se fi intors sa ne spuna si noua cum este, iar cine a ajuns acolo nu ar renunta la el pentru nimic in lume), s-ar spune ca nu ar trebui sa te obosesti sa faci la infinit pasii. Decat daca o iei in directia opusa traseului parcurs spre tinta acestui post, adica spre ce apartine altcuiva sau spre ceva ce-ti poate face mai mult rau decat bine. Atunci da, iti pot ura, si o si fac, tot succesul din lume. Dar fii precauta si urmeaza sfatul lui Kipling: Dream, but don't make dreams your master.

    ReplyDelete
  2. Idealul este ideal tocmai pentru ca nu poate fi atins, dar e bine sa te apropii de el, eu despre asta vorbesc...

    ReplyDelete
  3. Complicata problema idealurilor. Atunci cand coincide cu al altuia, ce te faci? Alegi sa alergi spre ceva ce te va ocoli mereu tocmai pentru ca a fost deja atins de altcineva, sau renunti cat inca poti si nu intervii in ciclul obisnuit al naturii? Nu uita, aceasta ii este superioara omului si poate oricand lovi unde nu te astepti.

    ReplyDelete
  4. Pai in primul rand faci tot ce faci ca sa iti fie tie bine, si mergi pe drumul tau. Si daca se intampla cand se bifurca drumurile sa alegi si tu alegi prost, la un mom dat iti vei da seama si daca esti suficient de deschis si de destept vei face un pas inapoi, sau poate doi sau mai multi ca sa poti sa inaintezi mai apoi.

    ReplyDelete
  5. Poate ca uneori trebuie sa ne oprim de tot. Noapte buna.

    ReplyDelete
  6. Dar idealul e pana la urma o chestie relativa, pentru tine poate inseamna ceva, pentru altii nimic. Idealul e acolo unde il pui tu sa fie, iti inalti singur muntele pe care trebuie sa urci, ca sa zic asa.

    ReplyDelete
  7. Nu, muntele pe care scrie ideal e la o anumita altitudine deja stabilita, dar tu decizi daca o iei pe serpentine, daca vrei sa take the hard but the short way sau the easy and the long way, si toate variantele intermediare

    ReplyDelete