Old habbits die hard

Cred că fiecare om de pe planetă are o persoană pe care o iubeşte altfel decât pe toate celelalte la un loc. O persoană care este atât de nepotrivită, de rea, de urâtă, de morocănoasă, de nesimţită, de nerecunoscătoare, şi totuşi pune atâta amprentă pe viaţa ta, neintenţionat. O persoană pe care o iubeşti mai ales pentru defectele sale unice, căci calităţi are toată lumea.
Te aşteaptă, iar tu, după fiecare dezamăgire, după fiecare lucru pierdut, după fiecare supărare, te întorci la locul de unde ai pornit, la ea. Iar apoi, la rândul ei, aşteaptă, şi timpul nu contează, pentru că ştiţi deja viitorul. Aştepţi pentru că aşa trebuie, şi nu pentru că te-ar ruga - pentru că nu o face.
Teoretic sună bine, să ştii că ai pe cineva acolo indiferent ce se întâmplă, că nu vă vorbiţi luni de zile, sau ani, şi apoi, nimic nu se schimbă, nici măcar voi...Sună bine când spui că ai pe cineva la care să te întorci. Dar e mai mult de atât. E o obligaţie, sunteţi legaţi, jucaţi totul pe o singură carte, jucaţi un "blind", nu ştiţi ce v-aşteaptă. Poate asta face această călătorie mai incitantă, dar este incredibil de grea şi mi-e teamă că se va sfârşi înainte de vreme, o dată cu unul dintre voi.
Cel mai greu cred că este să ştii că va pleca la un moment dat. Şi nu te va mai putea aştepta, şi nici tu. Şi va pleca, vei pleca şi tu, şi abia atunci vă veţi schimba.
Şi ea va spera mereu că vă veţi revedea, să beţi cafeaua aia pe care aveai să i-o dai. Şi te sună şi vă vedeţi şi ai să îi cumperi toate nimicurile de care i-ai pomenit de-alungul anilor. Şi veţi fi din nou voi. Şi abia atunci, veţi şti cu adevărat viitorul. Veţi şti că aţi fost făcuţi să rămâneţi împreună, să fiţi cei mai buni prieteni, să aveţi prieteni ipocriţi şi superficiali de care să râdeţi pentru că nu ştiu să se ascundă. Şi tu vei fi deştept, şi nu vei dormi niciodată, şi când te vei simţi singur nu se va mai pune problema că îţi calci pe orgoliu, şi o vei suna. Ea va fi alături de soţul ei pe care îl detestă, va avea o carieră de succes. Tot ce iubea la persoane se va stinge cu timpul, şi în momentul în care îi vei telefona, în ea o să reînvie acea veche flacără. Şi îţi va spune secretul acelei melodii, şi tu îi vei explica ei primul vostru dans împreună, când era soare afară şi voi nu ştiaţi ce-s grijile.
O cafea neagră, fără zahăr, la 4 dimineaţa într-un "diner" de prin occident, şi toate poveştile voastre, atât cele petrecute împreună, cum te-a învăţat să ţii pe cineva de mână, cum îţi băteai joc de ea, cum se supăra şi apoi îi trecea, şi te ruga să o iei în braţe, şi tu o făceai. Şi aveaţi planuri, şi condiţii, şi declaraţii, la care tu, cu trecerea anilor, ai renunţat.
O cafea cu lapte, cu două de zahăr, şi poveştile voastre separate. Tu nu prea ai făcut nimic în tot acest timp, şi te simţi stânjenit, chiar dacă e vorba de ea aici. Îţi va spune că aveai dreptate cu toate lucrurile pe care le spuneai uneori, fără să le crezi. Şi va spune tot ce simte, pentru că e vorba de tine aici. Întotdeauna aţi fost doi poli opuşi. Viaţa ei este aşa cum te aşteptai, dar uneori e fericită. Tu nu eşti niciodată, şi din cauza asta cauţi tot ceea ce era familiar pentru tine cândva. N-ai nici soţie, nici copii, nici prieteni. Eşti singur într-o ţară în care ai crezut că vrei să mergi, ţară pe care cu anii ai început să o deteşti. Ai mulţi bani, dar n-ai ce să faci cu ei.
Îşi aminteşte cum s-a simţit prima oară când n-ai băgat-o în seamă. Şi tu te prefaci că n-ai greşit niciodată faţă de ea. Ai noroc că te iartă mereu, chiar dacă o răneşti mai tot timpul.
Şi o dată cu dimineţile pline de cafea, cu râsetele, cu lacrimile şi cuvintele nespuse, găseşti ceva ce credeai că ai pierdut, ... . Şi îţi plac lucrurile pe care le cunoşti. Ai prefera să rămâi pe loc, fix în această clipă, să îi spui că îţi pare rău pentru tot ce îi spuneai, pentru tot ce îi făceai, şi că îţi pare tare bine că te-a scos din nisipurile mişcătoare în care te tot afundai. Ea îţi va zâmbi şi va voi să te strângă tare tare în braţe, însă eşti neobişnuit cu asta şi o dai la o parte. Se va simţi stânjenită, dar ştii că te va ierta. Îi faci şi o glumă, să îi treacă.
- Te-ai maturizat, ...! Şi mă bucură tare mult.
- Mi-a fost dor de tine.

Plecăm la mare mâine dimineaţă?